Blogosfera vranceana sarbatoreste 5 ani de existenta @ Scorpion Focsani

17/04/2015 at 08:43

Vrancea Blogmeet – Aniversare 5 ani
Sâmbătă, 18 aprilie 2015, începând cu ora 09:00, Scorpion Focşani invită bloggerii la VRANCEA BLOGMEET, pentru a celebra împreună 5 ani de blogosferă vrânceană şi câştigarea distincţiei ‘Car of the Year 2015’ de către noul model Volkswagen Passat. La acest eveniment sunt asteptati si jurnalistii locali si oamenii de media.

Blogosfera vranceana reprezintă totalitatea blogurilor scrise de catre vranceni, formând o retea si cuprinzând bloguri din toate domeniile, avand in spatele lor oameni din diverse medii de activitate profesionala. Blogurile active din blogosferă sunt legate între ele, formând un cerc al bloggerilor, informatiile importante fiind transmise aproape instantaneu pe toate blogurile.

Desi nu foarte mare pentru a schimba sau a crea noi opinii, comunitatea bloggerilor vranceni este una destul de închegată. Unii dintre membrii ei activi se întâlnesc adesea si în lumea reală, pentru a-si împărtăsi părerile si opiniile nu doar pe cale virtuală, pentru a dezvolta proiecte ce vin in sprijinul comunitatii. O astfel de intalnire poarta titulatura generica de ‘blogmeet’.

Noul Volkswagen Passat – ‘Car of the Year 2015′
Unul dintre cele mai vechi şi bine-cunoscute distincţii europene, “Car of the Year”, premiază anual cele mai bune noi modele din industria auto, începând din 1964. Juriul compus din 58 de jurnalişti auto europeni din 22 de ţări a nominalizat 7 candidaţi pentru finală. În lunile precedente, aceşti candidaţi au fost supuşi unor teste, comparaţii şi evaluări detaliate, având la bază criterii precum caracterul economic, confortul, siguranţa, caracteristicile dinamice, funcționale şi de design, precum şi progresul tehnic. La a 52-a ediţie a acestei competiţii tradiţionale, noul Passat a triumfat în faţa celor 6 rivali ai săi din finală, obţinând 340 de puncte. Două modele din gama actuală Volkswagen au primit deja acest mult-dorit premiu, şi anume Polo în 2010 şi Golf în 2013. Alături de “Golden Steering Wheel 2014″ (Volanul de Aur 2014) şi “Auto Trophy 2014″ (Trofeul Auto 2014), locul întâi la “Car of the Year” a fost precedat de mai multe premii obţinute în Germania şi în străinătate.

Invitatie_Blogmeet_VW2

Tag-uri: